John Cryssavgis - Vindecarea launtrica a omului

11 October, 2016

Pr. Diacon John Chryssavgis -  (consilier al Patriarhiei Ecumenice)- Vindecarea lăuntrică a omului - arta îndrumării duhovniceşti Din colectia "PSIHOTERAPIA ORTODOXA" - Editura Sophia, 2015:

Am primit cu bucurie aparitia in anul 2015 la Editura Sophia din Bucuresti a prezentei carti - Vindecarea lăuntrică a omului - arta îndrumării duhovniceşti, tradusa dupa originalul in limba engleza publicat de pr. diacon John Chryssavgis la Brookline - Massachusetts in anul 2000.

In aceasta carte autorul dezvolta teme si probleme ce tin de viata duhovniveasca a fiecaruia dintre noi: pocainta (cap. I-II), vindecarea inimii (cap. III), calea vointei si ascultarea de parintele duhovnicesc (cap. IV-V), arta indrumarii sufletelor (cap. VI), ascultare vs. autoritate (cap. VII-VIII), s.a. Partea de final a cartii este dedicata unor pasaje semnificative din operele anumitor Sf. Parinti (Vasile cel Mare - p. 221, Macarie Egipteanul - p. 237, Ava Dorotei din Gaza - p. 241, Ioan Scararul - p. 245, Teodor Studitul - p. 269, Simeon Noul Teolog - p. 279) ce au ca idee centrala indrumarea duhovniceasca a monahului in special si a crestinului, in general.

Printre multe alte cuvinte si pasaje vindecatoare de suflet presarate cu iscusinta de autor in aceasta carte, ne-au retinut atentia in mod special urmatoarele aspecte:

In prefata cartii, realizata de parintele Episcop Kallistos al Diokleii, ni se spune ca: "Există multe afirmaţii dificile şi provocatoare în cartea de faţă. Autorul nu evită confruntarea cu aspectele problematice ale subiectului pe care şi l-a ales şi nici nu ne oferă soluţii facile. Crucea este elementul esenţial al modului în care înţelege el viaţa creştină, dar Ghetsimani şi Golgota sunt percepute în lumina Taborului şi a Mormântului gol: „Prin cruce, bucuria a cuprins întreaga lume." (p. 5)

 Autorul ne aminteşte că expresia Kyrie eleison, „Doamne miluieşte" - atât de frecvent repetată în slujbele ortodoxe -, nu reprezintă doar neputinţa şi vulnerabilitatea noastră, ci „este întotdeauna psalmodiată cu bucurie". In viziunea părintelui John Chryssavgis, cuvântul „bucurie" nu este un termen triumfalist sau excesiv de optimist. Abordarea sa se aseamănă foarte mult cu cea a lui Tito Colliander, care, în cartea sa Calea asceticilor, observa: „Adevărata bucurie este liniştită şi statornică; ea nu are trebuinţă de hohote de râs pentru a se exprima."... Atunci când vorbeşte despre pocăinţă sau „preschimbarea minţii" (metanoia), părintele John C. nu minimalizează suferinţele şi jertfele pe care le cere de la noi o căinţă autentică, subliniind faptul că ea semnifică înviere şi un nou mod de a iubi pe Dumnezeu, pe aproapele nostru şi pe noi înşine. (pp. 5-6)

Un mod nou de a iubi - iată tema centrală a acestei cărţi. Autorul scrie despre rolul părintelui duhovnicesc, al povăţuitorului spiritual, fie el bărbat sau femeie, despre ascultare şi libertate, despre autoritate şi slujire în termeni strict personali. Ascultarea de călăuza noastră duhovnicească, un abba sau o amma - persoana care, în creştinismul celtic, se numea amchara, „prieten de suflet" -, nu presupune supunerea faţă de anumite reguli exterioare, ci explorarea unei relaţii personale. Călăuza duhovnicească, arată autorul, „nu este un ghid turistic, ci un însoţitor de-a lungul călătoriei noastre spirituale". Perspectiva părintelui Chryssavgis este atât eciezială, cât şi sacramentală. (p. 6)

Cartea aceasta împleteşte Sfânta Tradiţie cu experienţa personală. In afirmaţiile sale, autorul se sprijină pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cu precădere pe cele ale Cuviosului Isaia Pustnicul şi ale Sfântului Ioan Scărarul, cărora le-a dedicat studii aprofundate. De menţionat faptul că John Chryssavgis are marele dar de a ne înfăţişa aspectele contemporane ale învăţăturilor patristice. Deşi s-a aplecat îndeosebi asupra scrierilor monahilor, autorul nu e călugăr, ci preot căsătorit, cu experienţă atât în slujirea pastorală, cât şi într-o intensă activitate cu studenţii şi cu tinerii, în general.... Toate acestea îl ajută să ni se adreseze cu o autoritate fermă, dar plină de smerenie, care nu poate izvorî decât din matca unor experienţe personale. (p. 7)

Am reflectat îndelung asupra următoarei afirmaţii a părintelui Chryssavgis: „Devenim mai întregi atunci când recunoaştem că suntem fragmentaţi (...), pentru că numai atunci când mărturisim golul din sufletul nostru dobândim plinătatea lăuntrică a paharului care se revarsă."... Sintetizând învăţăturile Cuviosului Isaia Pustnicul, părintele diacon John Chryssavgis le numeşte „o asceză a sensibilităţii". Această denumire reflectă cu acurateţe duhul în care a fost scrisă cartea de faţă - cu sensibilitate şi integritate morală de ascet... (p. 8)

          Sunt încredinţat că lectura acestei cărţi îi va îmbogăţi pe toţi cei ce o vor citi!" (Ep. Kallistos Ware, Cuvant inainte, pp. 5-8)