Parintele Holbea in Familia Ortodoxa - Pledoarie pentru discernamant, luciditate si rostirea adevarului

29 January, 2021

În Hristos, moartea noastră devine un Paşti

Părintele Gheorghe Holbea
Un cuvânt mărturisitor, un îndemn la credinţă şi discernământ, la curaj şi curăţirea de toate duhurile străine Ortodoxiei ne adresează astăzi Părintele Gheorghe Holbea. Am uitat să privim în Sus, către Dumnezeu, observă Părintele, și, crezând că suntem credincioşi, ne-am făcut robi gândurilor şi simţirilor străine de Hristos. Dar mântuirea noastră stă tocmai în recunoaşterea cu smerenie a neputinţelor noastre şi în întoarcerea degrabă la Tatăl, Care ne aşteaptă în prag, pentru a ne îmbrăţişa cu marea Lui dragoste. (G.F.)
– Părinte Gheorghe, care credeţi că este „urgenţa numărul 1” pentru creştini în aceste vremuri? 
– „Urgenţa numărul 1” pentru creştini în aceste vremuri este să aibă mai mare încredere în lucrarea şi în puterea lui Dumnezeu decât în mijloacele lumii acesteia. Mie mi-a plăcut foarte mult un cuvânt al Părintelui Rafail Noica, care, referindu-se la vremurile pe care le trăim, zice foarte tranşant: 
„A venit vremea ca Biserica, adică noi, să se lămurească precum aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfinţeniei ei, să se smerească până în sfârşit şi să se gătească Mireasa întru întâmpinarea Mirelui. Acum va trebui să se lămurească credinţa noastră. Se va vedea, în sfârşit, ce va fi fost Biserică şi ce nu”. 
Așadar, „urgenţa numărul 1” este să reînvăţăm să avem mai multă încredere în Dumnezeu decât în cele văzute şi mai la îndemână. Să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu decât pe mijloacele acestei lumi, mai ales când aceste mijloace ne silesc să îmbrăţişăm atitudinile lumii, punând, fie şi provizoriu, în paranteză poruncile lui Dumnezeu. 

 

Cititi continuarea articolului pe site-ul Cuvantul Ortodox aici