Paul Goma- Patimile dupa Pitesti, editura Ratio et revelation, Oradea 2016

 Patimile dupa Pitesti este unul dintre putinele romane ce  trateaza o perioada deosebita a istoriei neamului nostru, perioada prigoanei comuniste indreptata impotriva crestinilor si intelectualilor romani de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Pornita de conducatorii comunisti ai timpului sub supravegherea si coordonarea ofiterilor sovietici, prigoana a dus la arestarea, judecarea si intemnitarea unei parti insemnate a elitei intelectuale si religioase a tarii.

    Teroarea a cuprins intreaga tara, umpland puscariile de oameni vinovati sau nevinovati. Intre inchisorile timpului cea mai temuta a devenit cea de la Pitesti unde intre anii 1956-1962 a avut loc celebrul „experiment” Pitesti. Acest experiment avea ca scop „reeducarea” celor inchisi, studenti ai timpului. Reeducarea insemna transformarea celor vizati din oameni religiosi si morali in fiinte lipsite de personalitate, de credinta religioasa, de omenie, dezumanizarea totala, implicand negarea valorilor esentiale ale omului: familia, credinta in Dumnezeu si iubirea de patrie.

     Metoda transformarii era una „stiintifica”, de origine sovietica, experimentata deja in Uniunea Sovietica. In scurte cuvinte metoda era urmatoarea: erau introdusi in celula detinuti deja reeducati care o perioada mimau simpatia si compasiunea fata de cel vizat, apoi intr-o noapte aceeasi oameni navaleau in celula si il bateau in mod cu bate si lanturi. O perioada i se aplicau de catre colegii detinuti reeducati cele mai grele torturi fizice si pedepse ce tinteau demoralizarea si caderea fizica si psihica. Apoi se trecea la a doua faza a reeducarii ce insemna  recunoasterea oricaror fapte rele, apoi inventarea celor mai mizerabile lucruri despre familia proprie si credinta, tot prin forta se obtinea renegarea de familie si de credinta iar cand se obtinea si aceasta se trecea la etapa urmatoare in care reeducatul devenea reeducator, adica se implica activ in a transforma in acelasi mod si pe altii, tot prin violenta fizica si psihica. Reeducatii intrau sub posesie demonica, deveneau astfel adevarate brute, chinuind pe altii si traind ei insisi continuu frica de a nu fi din nou reeducati. Daca o parte dintre cei care au trecut prin acest proces au ramas asa pana la moarte cei mai multi si-au revenit din acea stare redevenind oameni normali, o parte scriind despre cele intamplate.

  Daca Ioan Ianolide reuseste in cartea „Intorcerea la Hristos” o privire duhovniceasca asupra celor intamplate, cartea cunoscutului scriitor Paul Goma  este speciala prin aceea ca, fiind scrisa sub forma de roman, la persoana intai, incearca sa explice procesul de transformare interioara prin teroare a reeducatului si apoi revenirea din acea stare. Autorul nu a fost implicat direct in procesul reeducarii ci  s-a documentat de la cei care suferisera acolo. Cu toate acestea el reuseste sa surprinda cu mare finete starile sufletesti si decaderea personajului principal.

     Cartea nu este doar o fila din istoria recenta a neamului nostru ci si, asemeni oricarui eveniment istoric, o lectie ce trebuie invatata spre a ne feri de capcanele prezentului si ale viitorului.

 Un asemenea risc a fost surprins de Mircea Platon in articolul „Reeducarea  continua”  in carte „Masura vremii: indemn la normalitate”  aparuta la editura Editura Predania. Scriind despre Fenomenul Pitesti autorul concluzioneaza urmatoarele: „In esenta, deci , pentru a fi anihilat ca personalitate, ti se impuneau doua lucruri: 1. sa nu spui ce crezi fiindca nu mai stiai ce sa crezi si care sunt regulile jocului; 2. sa crezi tot ceea ce spui, adica sa asimilezi ca „ale tale” toate lozincile, minciunile si marsaviile pe care te sileau sa le auzi, repeti, recunosti si semnezi.” Autorul arata ca un asemenea proces se petrece cu poporul roman la nivel politic cu sprijinul „oligarhiei intelectuale”.  Politicienii in perioada alegerilor devin umani si dau impresia ca impartasesc framantarile poporului iar dupa alegeri „totul se schimba, si pornesc cu girofaruri, impozite si nesimtire, la un nou asalt, de patru ani asupra normalitatii.” „Oligarhia intelectuala are sarcina sa ne faca  sa spunem tot ce spun ei si apoi sa credem tot ce ne silesc sa repetam la infinit”.

 Concluzia sa este ca: „rezultatul acestei babilonii programatice e ca nu mai indraznim sa spunem ce gandim dar ca ajungem sa credem toate figurile si vorbele goale pe care suntem siliti sa le ascultam, vizionam si repetam. Prin anarhia politica si sociala ni se rapeste coerenta interioara. Prin manipularea semantica, prin multiplicarea mediatica a oamenilor si ideilor lipsite de consistenta, ni se sugereaza sau impune ce sa gandim. Ni se dicteaza termenii. Din pacate, intr-o Romanie prinsa intre cei care fura si cei  care tin de sase, acesti termeni nu pot fi decat cei ai capitularii”.

  Daca la nivel politic si al unei parti a intelectualitatii tarii lucrurile stau astfel, aceeasi atitudine este si in plan spiritual, religios.

     Exista in Biserica o separatie clara intre clerul superior (patriarh, mitropoliti si episcopi) si clerul inferior (preoti si diaconi) si poporul credincios. Sub pretextul unei false ascultari, crestinii si preotii sunt obligati sa se abtina de la orice comentariu legat de activitatea, greselile, neoranduielile sau abuzurile unor clerici, iar aceasta abtinere a fost decisa la nivel legislativ, intern. Orice comentariu contrar liniei dictate de clerul superior este socotit revolta, neascultare si in cazul in care protestul devine mai vehement este recomandata interventia politiei si jandarmeriei. Mesajul este urmatorul: „ascultarea este mantuitoare. Chiar daca nu este corecta directia spre care te indreapta tu tot te mantuiesti” ca si cum omul ar fi fost creat de Dumnezeu lipsit de discernamant, de ratiune. Se induce teama: ca poti fi excomunicat, ca poti fi oprit de la tainele Bisericii, ca ti se va refuza serviciul religios, ca iti pierzi locul de ingropare sau chiar serviciul. In acest mod, crestinii sunt modelati si dusi intr-o stare de neimplicare sau de indiferenta.

    Nu pierderea credintei este intentia mea ci trezirea constiintei crestinilor si implicarea activa in societate si Biserica. Sa nu ne fie frica sa reactionam cuviincios. Sa deprindem sa fim uniti. Sa ne alipim de cauzele bune si nobile si sa infieram orice derapaj aparut in societate si Biserica. Sa citim mult si carte de buna calitate.

   Astfel am putea evita sa fim victimele a ceea ce insemna „Pitesti dupa Pitesti”.