Predică Despre structura compactă a Bisericii, cea
asemenea trupului uman
Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile
care îi dau tărie, îşi săvîrşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate
fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste (Efeseni 4: 16).
Fraţilor, acest cuvînt s-a grăit cu privire la trupul duhovnicesc, care
este sfinta Biserică a lui Dumnezeu. De la El, adică de la Hristos, tot
trupul este bine alcătuit şi bine încheiat. Preaînţeleptul Apostol nici
nu poate afla o mai bună comparaţie pentru alcătuirea Bisericii,
decît trupul omenesc. Ceea ce este capul pentru trup, aceea este
Hristos Domnul pentru trupul Bisericii. De la cap se întind nervii în
toate părţile trupului, iar prin nervi, toate părţile trupului percep,
simt şi se mişcă; şi viaţa lor însăşi stă în această percepţie, simţire şi
mişcare. Se poate spune că partea cea mai de căpetenie a trupului,
capul, prin creier şi prin nervi, este prezentă în fiecare dintre
mădularele trupului. Căci dacă se taie capul, pe dată moare şi
oricare altă parte a trupului. Hristos Domnul este prezent în fiecare
parte a Bisericii, în fiecare mădular credincios al Ei. Prin El, fiecare
credincios percepe împărăţia cea duhovnicească, simte iubirea
Domnului şi se mişcă drept către El. De la El, fiecare mădular
primeşte putere potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare,
adică, potrivit darului şi menirii fiecăruia dintre credincioşi. Domnul
îşi dăruieşte direct puterea Lui, prin legătură nemijlocită, prin
atingere, prin prezenţa Lui personală. Iubirea este minunata
legătură care îl leagă pe Hristos de credincioşi, iar pe credincioşi de
Hristos şi întreolaltă. Fraţilor, ce se întîmplă cu acea parte a trupului
care este smulsă din traiectul nervilor ce o leagă de cap? Ea moare,
adică se face inactivă, insensibilă şi lipsită de mişcare. Aşa se
întîmplă şi cu fiecare mădular al Bisericii care se rupe din trupul Ei,
şi astfel se rupe de al Ei Cap. Fraţilor, să ne păzească Dumnezeu de
nenorocirea aceasta!
O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Izvorul iubirii şi
vieţii, nu îngădui întunecatelor puteri dinlăuntru şi din afară să ne
despartă pre noi de Tine şi de al Tău Sfînt Trup, carele este Biserica
Ta, răscumpărată cu scump Sîngele Tău!
Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.
Predică Despre ignoranţa şi împietrirea paginilor
Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai
umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din
pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor (Efeseni
4: 17-18).
Ce este deşertăciunea, fraţilor? Ea este tot ceea ce este în afara
lui Dumnezeu, tăiat de la El şi lucrat fără frică de El. Ce este
deşertăciunea minţii, fraţilor? Ea este a trăi şi a interpreta viaţa
un prin lumina legii lui Dumnezeu, ci prin întunecimea propriilor
cugete şi pofte ale minţii noastre trupeşti. Dar de unde ne vine
nouă acest rău, fraţilor? El ne vine de la împietrirea inimii şi de la
ignoranţa cea lăuntrică. Dar ce înseamnă împietrirea inimii,
fraţilor? Ea înseamnă că inima este lipsită de dragostea lui
Dumnezeu şi de frica de Dumnezeu, şi este în loc plină de pofte şi
de spaima de toate cele care pot face vreun rău trupului. Fraţilor,
dar ce se naşte din împietrirea inimii? Ignoranţa se naşte dintru
aceasta, necunoaşterea desăvîrşită a lucrurilor dumnezeieşti, a
căilor dumnezeieşti şi a legilor dumnezeieşti; inima împietrită nu
cunoaşte deloc viaţa duhovnicească sau ce sînt cugetările
dumnezeieşti. Dar care este consecinţa finală, fraţilor, a
împietririi inimii şi necunoaşterii crase a adevărului dumnezeiesc?
Ea este înţelegerea întunecată a toate şi înstrăinarea de
Dumnezeul Cel Viu. înţelegerea întunecată vine atunci cînd
mintea omului este la fel de întunecată precum îi este şi trupul,
iar lumina din om se preface atunci întru întuneric. O, cumplit
întuneric! Căci înţelegerea întunecată arată întunecarea cu totul
a minţii. Iar mintea întunecată un mai poate pricepe înţelesul nici
unui lucru, sau neagă înţelesul oricărui lucru, într-o asemenea
stare, omul este cu totul străin de viaţa lui Dumnezeu, şi se usucă
şi moare ca un mădular tăiat cu totul din trup. Aceasta sînt
păgînii, aceasta sînt cei fără de Dumnezeu, aceasta sînt toţi cei
cu credinţă puţină şi falşii creştini. Dar chiar şi lemnul uscat, dacă
este udat cu Apa Vieţii care vine de la Domnul Hristos, învie şi dă
mlădiţe şi verdeaţă. Chiar şi lumea păgînă cea asemenea băţului
uscat a fost ridicată şi readusă la viaţă de Hristos Domnul. Cu atît
mai mult este posibil acest lucru pentru creştinii care se
pocăiesc!
Să privim la noi înşine, fraţilor. Să facem aceasta în fiecare zi. Să
ne întrebăm în fiecare zi dacă nu cumva ne-am înstrăinat cu totul
de viaţa lui Dumnezeu din pricina deşertăciunii noastre. Iată
ceasul morţii noastre se apropie mereu, împreună cu sfîrşitul şi cu
judecata. Iată în curînd lemnul uscat se va arunca în focul cel
nestins.
O, Stăpîne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Mintea noastră şi Viaţa,
ajută-ne nouă numai la Tine pururea să cugetăm, şi cu Tine
pururea să vieţuim.
Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
Predică Despre vindecarea omenirii cu rănile lui Hristos
Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat (Isaia 53: 5).
Noi ne-am vindecat prin rănile Stăpînului Hristos. Aşa a prorocit
prorocul lui Dumnezeu, şi aşa întocmai s-a împlinit prorocia lui.
Prin suferinţele lui Hristos, noi ne-am mîntuit de suferinţele
veşnice. Prin Sîngele Lui Preacurat, noi ne-am curăţit de lepra
păcatului şi am înviat. Sîngele şi trupul nostru s-au făcut necurate
din pricina păcatelor. Dar aceasta s-a întîmplat pentru că mai
înainte de sînge şi de trup, însuşi duhul nostru, cuibul şi izvorul
necurăţiei trupeşti, necurat s-a făcut. Oare se va putea vreodată
curaţi ceea ce este necurat cu ceva tot necurat? Putea-va apa
murdară să spele murdăria? Niciodată.
Doar ceea ce este curat poate să spele necurăţia. Pînă şi păgînii
au simţit şi simt că omenirea zace întru necurăţie. Dar ei vor să
curăţească cu necuraţii: cu invocări de duhuri şi închinări la ele,
cu aduceri de jertfe necurate, de animale şi de oameni, însă o
singură picătură din Precuratul Sînge al Domnului Hristos poate
curaţi omenirea mai mult decît toate jertfele idolatre aduse de la
începutul zidirii. Diluînd o singură picătură dintr-un medicament
foarte puternic, medicii vaccinează oameni mulţi, care astfel se
fac imuni la boală. Noi potrivim Preacuratul Sînge cu apă, şi apoi
ne împărtăşim din Potirul cu Preacurata Taină, căci s-a zis: atunci
cînd au împuns coasta Domnului Care Se afla pe Cruce, îndată a ieşit din ea
sînge şi apă (loan 19: 34). Atîta putere se află într-o singură
picătură din Preacuratul Sînge, că întreaga lume s-ar putea arde
cu ea. El este Sînge Preacurat, fără păcat, singurul fără păcat;
este Sînge Preacurat cu adevărat, singurul Sînge de acest fel din
Zidire.
O, dacă ar cunoaşte oamenii puterea absolutei curaţii! Atunci toţi
necuraţii şi păcătoşii ar alerga să se curăţească cu Preacurat
Sîngele lui Hristos, şi toţi neajutoraţii ar alerga să să se
împărtăşească cu Preacurat Sîngele şi
Pracurat Trupul lui Hristos, şi toţi necredincioşii ar crede în El. Căci
există aici o trime de lucruri, care sînt toate trei curate şi toate
trei curăţesc: curăţia duhului, curăţia sîngelui, şi curăţia trupului.
Numai ce este curat poate curaţi necurăţia, numai ce este
sănătos poate vindeca boala, şi numai ce este puternic poate
ridica de jos pe neputincioşi.
O Stăpîne Atotputernice Doamne lisuse Hristoase, vindecă-ne pre
noi cu Preacuratul Sînge al Ranelor Tale Celor Preanevinovate şi
Preacurate.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.